Un grav accident rutier a avut loc azi, în jurul orei 04.30, în municipiul Dej, la intersecția cu sens giratoriu dintre strada Unirii și strada Dobrogeanu Gherea.

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Mica, ar fi condus un autoturism în care se mai aflau 5 pasageri, dinspre aleea Tomis, iar la intersecția menționată mai sus ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât și ceilalți pasageri au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarcerați și alți trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. 

Cele cinci victime erau în stare de conștiență, prezentau multiple traumatisme și erau necooperanți.

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul și a extrage șoferul și pasagerul din față dreapta, precum și pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la Spitalul Municipal Dej.

Un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ, din altă locație, și a fost transportat la spital.

Ulterior, o autospecială de transport personal și victime multiple, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca, a transferat doi băieți și o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgențe din municipiul Cluj-Napoca„, a transmis ISU Cluj.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentCOD GALBEN de ceață densă, la Brașov și Cluj
Articolul următorO nouă metodă de înșelătorie face victime. Cum funcționează și cine este vulnerabil