Raed Arafat, pus sub acuzare pentru complicitate la contrabandă. Prejudiciu de peste 4 milioane de euro

Raed Arafat
Anunțul Parchetului Militar.
Șeful DSU, Raed Arafat, a fost pus sub acuzare într-un dosar penal instrumentat de Parchetul Militar, care vizează posibile fapte de contrabandă legate de achiziția unui elicopter SMURD, prejudiciul estimat fiind de peste 4,4 milioane de lei, potrivit Realitatea PLUS.
Informația momentului arată că Raed Arafat a fost pus sub acuzare de Parchetul Militar pentru complicitate la contrabandă, într-un dosar care vizează modul în care a fost realizată achiziția unui elicopter SMURD. Potrivit anchetatorilor, această operațiune ar fi generat un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane de lei, în condițiile în care nu ar fi fost achitat TVA-ul aferent importului aeronavei din afara Uniunii Europene.
„Procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 17 persoane pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă (în forma coautoratului, complicității și instigării), faptă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. a și art. 274 din Codul vamal. În esență, s-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 02.06.2016, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (I.G.Av.), aflat în misiune tip S.M.U.R.D. în Republica Moldova, s-a prăbușit în zona localității Haragîș. Accidentul s-a soldat cu dauna totală a elicopterului și cu decesul celor patru persoane aflate la bord. Pentru soluționarea dosarului de daună CASCO, asiguratorul putea achita suma de 23.343.667,84 lei (5.270.045,79 euro) sau putea înlocui aeronava.
Părțile au convenit înlocuirea elicopterului cu o aeronavă în configurație asemănătoare. În noiembrie 2017, I.G.Av. a preluat noul elicopter pe insula Guernsey (teritoriu în afara spațiului TVA al Uniunii Europene) și l-a importat în România. Punerea în exploatare putea fi realizată numai după efectuarea formalităților vamale și achitarea drepturilor datorate (TVA).
Din analiza actelor de urmărire penală, s-a constatat că introducerea și exploatarea aeronavei în România s-a făcut fără efectuarea formalităților vamale, producând o pagubă bugetului de stat de 4.435.269,89 lei (reprezentând TVA datorat în vamă). S-a conturat bănuiala rezonabilă că persoanele implicate au permis asiguratorului să stingă obligația de despăgubire prin înlocuirea elicopterului cu unul care nu a dobândit caracterul de marfă românească. Aceasta a dus la o pagubă la bugetul de stat și un folos necuvenit în patrimoniul asiguratorului”
Știre inițială: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat este audiat, marți dimineață, la Parchetul Militar, potrivit informațiilor obținute de Realitatea PLUS. Surse apropiate anchetei susțin că Arafat ar urma să fie pus sub acuzare într-un dosar ce vizează modul în care Inspectoratul General de Aviație (IGaV) a achiziționat un elicopter. Șeful DSU susține că implicarea lui în acest dosar este ,, forțată și artificială".
Conform acelorași surse, prin achiziția respectivă ar fi trebuit achitat TVA în valoare de un milion de euro, lucru care nu s-ar fi întâmplat. Această neregulă ar fi stat la baza deschiderii investigației, care datează din perioada în care Ministerul de Interne era condus de Carmen Dan.
Din informațiile Realitatea PLUS, procurorul care instrumentează acest caz este același care se ocupă și de o altă investigație în care lui Raed Arafat și altor persoane din Departamentul pentru Situații de Urgență le-au fost ridicate telefoanele mobile. În acel dosar se cercetează modul în care au fost angajați mai mulți medici, inclusiv în cadrul DSU.
Citește și:
- 17:29 - Semnale optimiste la Bruxelles: împrumutul pentru Ucraina, aproape de aprobare
- 16:47 - FCSB rămâne fără antrenor: Mirel Rădoi a acceptat oferta celor de la Gaziantep
- 16:19 - TAROM, în prag de protest: sindicaliștii ies în stradă pe 28 aprilie
- 15:47 - EXCLUSIV: Gabriela Firea față în față cu Anca Alexandrescu la „Culisele Statului Paralel”, azi de la ora 20:55
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














