UDMR cere ca locurile bugetate din univeristăți să fie alocate transparent și în baza unor criterii de performanță și competitivitate. „Considerăm că este greșit modul în care Ministerul Educației distribuie locurile subvenționate de stat în instituțiile de învățământ superior și care afectează în mod negativ o bună parte din universitățile de prestigiu din țară. Credem că este absolut necesară reconsiderarea proiectului de atribuire a locurilor de către Mminister, astfel încât principalul criteriu ar trebui să fie calitatea și transparența instituțiilor de învățământ superior, competitivitatea acestora și consolidarea, protejarea și promovarea universităților cu tradiție”, a declarat Novák Csaba Zoltán, luni în plenul Senatului, în cadrul dezbaterii moțiunii simple.
Mai mulți politicieni au semnat o moțiunea simplă pentru a atrage atenția Guvernului în privința problemelor cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior. UDMR-iștii consideră, însă, că problemele semnalte de politicieni sunt superficiale. „Nu înlocuirea ministrului de resort la fiecare șase luni va rezolva problemele învățământului superior. Din punctul nostru de vedere este mai adecvat, în prezent, să solicităm partidelor de la guvernare să efectueze eventualele corecții unde este cazul, iar în viitor să țină seama de nevoile reale ale instituțiilor de învățământ superior. Prin urmare, UDMR solicită cât mai repede redistribuirea pe criterii echitabile și transparente a locurilor bugetate din univeristăți și nu susține moțiunea simplă de înlocuire a ministrului Educației”, a comentat senatorul de Mureș, Novák Csaba Zoltán.