CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"

CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că „nu suntem în război, dar nici în timp de pace nu mai suntem”, avertizând că lumea trece prin schimbări fundamentale.
Merz a afirmat că ordinea internaţională bazată pe reguli este înlocuită de politica forţei brutale, adeseori fiind însoţită de forţa militară. „Trăim într-o lume complet diferită”, a spus el.
Cancelarul și-a exprimat, în acest context, îngrijorarea față de dronele neidentificate din Danemarca și nordul Germaniei, care, spune acesta, deși păreau neînarmate, aveau tehnologie de supraveghere și o anvergură a aripilor de până la opt metri.
„Încă nu ştim exact de unde proveneau, dar bănuiala este că veneau din Rusia”, a afirmat Friedrich Merz.
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă, întrucât Germania este o ţară dens populată, a explicat cancelarul Merz, adăugând că o dronă de opt metri nu poate fi pur şi simplu doborâtă în cer.
„Ar putea să se prăbuşească într-o curte, deasupra unei grădiniţe de copii, deasupra unui spital. Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce facem', a afirmat şeful guvernului german, potrivit căruia cea mai bună abordare ar fi 'să împiedicăm aceste drone să intre în spaţiul aerian european”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














