Clean Stations - acţiune a poliţiştilor clujeni în staţiile CFR din Cluj

politisti gara
În cadrul acțiunii CLEAN STATIONS, desfășurată în data de 18 septembrie a.c., în intervalul orar 06.00 -10.00, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj în colaborare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul polițiștilor din carul Direcției Poliției Locale Cluj-Napoca au acționat în toate cele 6 stații CFR din județul Cluj.
Acțiunea s-a desfășurat la nivel național și a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR, respectiv prevenirea faptelor de natură penală și contravențională, atât în gări cât și în garniturile de tren. De asemenea, a fost acordată atenție și zonelor limitrofe gărilor.În cadrul acțiunii au fost legitimate un număr de 113 persoane și au fost verificate un număr de 52 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 republicată, 13 în conformitate cu prevederile O.U.G 195/2002 republicată, celelalte sancțiuni fiind aplicate în conformitate cu prevederile altor acte normative în vigoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














