Drumul Vâlcele - Aiton - Rediu va fi asfaltat

DSCN2929

Drumul Vâlcele - Aiton - Rediu va fi asfaltat chiar în aceste zile, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean.
”Lucrările derulate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean DJ 103M Vâlcele – Rediu - Aiton avansează conform graficului aprobat, apropiindu-se de etapa așternerii de covor bituminos.
Lucrările pregătitoare au intrat în etapa finală, fiind deja realizate în proporție de peste 90%. După încheierea acestora, în cursul zilelor următoare, lucrările se vor finaliza cu așternerea de covor bituminos.
De asemenea, urmează a mai fi executate lucrări constând în completarea de acostamente, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, cosirea vegetației și tăierea lăstărișului din apropierea căii de rulare”, spun reprezentanții Consiliului Județean.
Lucrările vizează un tronson de drum în lungime totală de 8,1 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 8+100 și au drept scop asigurarea unei circulaţii normale şi în condiţii de siguranță. Totodată, urmare a acestora, se oferă locuitorilor din zonă un acces rapid către drumul național DN 1, pe direcția Vâlcele, sau către Centura ocolitoare și municipiul Cluj-Napoca, pe direcția Aiton – Gheorgheni (DJ 103G).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














