FOTO | Accident noaptea trecută în Iclod! Şofer rănit după ce a rupt un stâlp şi un gard

FOTO | Accident noaptea trecută în Iclod! Şofer rănit după ce a rupt un stâlp şi un gard
Şoferul a fost găsit de salvatori întins pe şosea
O autospecială și două echipaje SAJ au intervenit, pe cursul nopții trecute, pentru a gestiona un accident rutier produs pe raza localității Iclod.
“Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 1.40, iar în momentul sosirii acestora la fața locului, au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile și șoferul întins pe sol în afara acestuia.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era conștient și cooperant. În urma impactului a fost distrus un stâlp de susținere a liniilor de transport a energiei electrice și gardul unei locuințe din vecinătatea căii rutiere.
Astfel, pompierii au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru a asigura măsurile de siguranță necesare la fața locului“, a transmis ISU Cluj.
O echipă a furnizorului de utilități a intervenit la fața locului pentru a remedia defecțiunea survenită la rețeaua de transport a energiei electrice.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:50 - Moment tensionat la Congresul FIFA: liderul fotbalului palestinian refuză fotografia cu reprezentantul Israelului
- 10:27 - „Cea mai mare fraudă postbelică” Petrișor Peiu (AUR) acuză Guvernul Bolojan că vinde Hidroelectrica și Romgaz „din pix” către fonduri străine
- 09:59 - Fugar „Most Wanted” prins în Italia: bărbat din Iași, condamnat la peste 19 ani pentru viol
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














