Muzeul de Artă lansează proiectul Arhiva de Fotografie

afis foto

Muzeul de Artă din Cluj lansează un nou proiect, destinat fotografilor de valoare din Cluj. Este vorba de Arhiva de Fotografie, care va debuta expoziția Beyond the Frame, care va fi organizată în perioada 3-15 aprilie.”Expoziția „Beyond the frame” reprezintă primul pas al proiectului „Arhiva de fotografie a Muzeului de Artă Cluj-Napoca”. Prin acest proiect se dorește crearea unui „depozitar” pentru materialele fotografice, artistice și istorice în cadrul muzeului. Fotografia reprezintă o materializare a memoriei noastre, o reprezentare vizuală care, de la mijlocul secolului trecut, s-a ridicat la rang de artă, o artă care comunică o ipostază, un moment sau un eveniment din trecut la care, de multe ori, există doar un singur martor – fotograful. Fotografia este un act de creație, un puternic mijloc de expresie a cărei studiere a devenit din ce în ce mai populară în rândul universităților europene și nord-americane, ocupând un loc binemeritat în rândul artelor vizuale mai moderne.
Numeroase muzee și galerii de artă din lumea occidentală și mai nou din regiunea Asiei de sud-est consacră o atenție din ce în ce mai mare artei fotografie și colecționării acesteia. Demersul muzeului reprezintă un prim pas în această direcție, iar prin crearea unei colecții de fotografie se dorește nu numai promovarea acestei forme de artă, ci și oferirea unei baze de cercetare și cunoaștere pentru generațiile viitoare.
În contextul celor prezentate, expoziția „Beyond the frame”, la care participă artiștii fotografi: Mircea Albu, Mircea Albuțiu, Sebastian Cornea, Feleki István, Feleki Károly, Daria Ioan, Alexa Maria Popoviciu și Szabó Tamás, reprezintă prima contribuție la realizarea acestui proiect al Muzeului de Artă Cluj-Napoca”, spun reprezentanții muzeului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














