POPULAȚIA ROMÂNIEI CONTINUĂ SĂ SCADĂ

POPULAȚIA ROMÂNIEI CONTINUĂ SĂ SCADĂ
Luna trecută s-au născut peste 14.000 de copii
Luna trecută s-au născut peste 14.000 de copii, în vreme ce aproximativ 19.000 de persoane au decedat, cele mai multe având peste 70 de ani.
Deși numărul nașterilor a crescut cu aproape 4% în iulie față de luna iunie, populația României continuă să scadă, arate datele statistice publicate de Institutul Național de Statistică. Luna trecută s-au născut peste 14.000 de copii, în vreme ce aproximativ 19.000 de persoane au decedat, cele mai multe având peste 70 de ani. Profesorul și sociologul Dumitru Sandu spune că fenomenul scăderii populației nu este legat atât de avansarea în vârstă, cât de calitatea sistemului de sănătate.
Dumitru Sandu: Vârsta medie a populației din România nu mă duce spre o idee de populație îmbătrânită în raport cu alte state din Europa, ci ne aflăm undeva spre media Uniunii Europene. Nivelul ridicat al mortalității nu ține numai de vârsta medie a populației, ţine în principal de calitatea sistemului sanitar din România. Evident, situația în mediu rural e mult mai proastă decât în mediu urban, din punct de vedere al stării de sănătate. Sunt cel puțin două categorii de probleme. Pe de o parte, e problema sistemului sanitar, de aia moare lumea mai mult, şi, doi, nașteri. E o tendință mondială la nivel de tranziție demografică de reducere a numărului de nașteri.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2025, cât și în iulie 2024, dar diferența între nașteri și decese s-a redus la jumătate anul acesta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:16 - Risc nuclear major: Ucraina solicită încetarea imediată a acțiunilor militare din apropierea instalațiilor nucleare
- 08:13 - Donald Trump cere concedierea unui prezentator de televiziune după o glumă la adresa Primei Doamne
- 08:09 - Iranul a revizuit la 155 de morți bilanțul bombardamentului asupra școlii din Minab, din prima zi a războiului
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














