Proiect medical transfrontalier de 1,47 milioane euro, lansat la Baia Mare

Photo-88
La Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a avut loc luni conferința de lansare a proiectului transfrontalier MEDICUNITY, finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Evenimentul a reunit peste 50 de reprezentanți ai administrației județene, ai mediului medical și ai partenerilor din România și Ucraina. Printre participanți s-au aflat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, prefectul Florian Sălăjeanu, oficiali din Transcarpatia și managerii celor două spitale implicate – Baia Mare și Ujgorod.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a evidențiat importanța acestui proiect în contextul nevoilor actuale ale sistemului medical ucrainean, subliniind că investițiile și schimburile profesionale sprijină reziliența în fața provocărilor generate de război.
”Proiectul MEDICUNITY este mai mult decât o linie de finanțare europeană. Este o punte de colaborare între două regiuni vecine, unite de aceeași preocupare esențială: sănătatea oamenilor”, a precizat Gabriel Zetea.
Proiectul are o valoare totală de 1,47 milioane euro, din care aproape 90% reprezintă contribuția Uniunii Europene. Spitalul Județean Baia Mare va primi echipamente moderne pentru secțiile de chirurgie și urologie, iar Spitalul Regional „Andrii Novak” din Ujgorod va beneficia de modernizarea infrastructurii și dotări pentru tratament și recuperare.
Implementarea va dura doi ani, până în iunie 2027, și urmărește îmbunătățirea cooperării medicale și a calității actului medical în Maramureș și Transcarpatia.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











