Spectacol de muzică populară dedicat primăverii

Mugur Mugurel
Primăvara este așteptată, la Cluj, cu mult cântec și voie bună.Joi, 28 martie 2019, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca va avea loc spectacolul de muzică populară -
Mugur, Mugurel.
Potrivit organizatorilor, evenimentul își dorește să pună în valoare cântecele populare autentice din mai multe zone ale țării.Doritorii vor putea viziona concertul doar pe baza de invitații. Invitațiile se pot obține, în mod gratuit, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.Spectacolul va fi prezentat de Grigore Sâmboan și acompaniat de Orchestra Profesionistă Cununa Transilvană, a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș.Invitații speciali ai concertului sunt interpretul de muzică populară din Satu Mare, Petrică Mureșan, alături de formația instrumentală „Zorile” din comuna Mociu, primaș Ţuli Carol –„Stângaciu”, instrumentiști din vatra satului care păstrează melodiile învățate din generație în generație și care au câștigat, în decursul timpului, numeroase premii la competițiile naționale. Pe scenă vor mai urca tineri instrumentiști, studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la modulul instrument popular tradițional, coordonat de profesorul Ovidiu Barteș: Raluca Pintzoi, Valentina Iluchianu, Cristina Cosma, Vlad Blaga și Bogdan Cozac., dar și tineri interpreți care fac parte din Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“, din cadrul academiei clujene, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bocșa și lect. univ. dr. Alina Stan: Larisa Uță, Denisa Drețcanu, Iustina Horga și Ionuț Candrea.De asemenea, vor fi prezenți și interpreți de muzică populară care aparțin mai multor generații: Denisa Perde, Alexandra Chira, Mihai Trif, Radu Lazăr, Marinela Zegrean Istici, Amalia Codorean Chindriș, Mariana Morcan și Maria Marcu.Dansurile populare vor fi aduse în în fața publicului de membrii către Ansamblului Folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău, director artistic Marcela Câmpean, instructori Ciprian și Nicoleta Mureșan.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News










