Trei cetăţeni străini depistaţi la muncă ilegală în Cluj-Napoca

cluj-cetatuie
Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat 3 cetăţeni străini, din Republica Moldova, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, doi fiind escortaţi până la punctul de trecere a frontierei de stat, iar cel de-al treilea are obligația de a părăsi România în cel mult 15 zile. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amendă, cetățenilor străini și reprezentanților firmei, în valoare totală de 31.000 lei.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, la data de 11 septembrie 2019, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale pe raza de competenţă.În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat
3
bărbaţi, din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, care au intrat legal în ţară, însă desfăşura activităţi lucrative fără forme legale, respectiv fără a deţine aviz de muncă, conform prevederilor OUG 25/2014
privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele a
2
dintre cetăţenii străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore, iar în cazul celui de-al treilea s-a emis o decizie de returnare care îl obligă să părăsească țara noastră în cel mult 15 zile, fiind posesorul unui permis de mic trafic de frontieră.Totodată, străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 1000 de lei, iar la ieșirea din țară, pe numele celor îndepărtați sub escortă, s-a dispus măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile
OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor republicată.
Reprezentanții societății comerciale au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei, pentru angajarea străinilor fără forme legale, în conformitate cu prevederile
OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în colaborare cu alte instituţii
,
pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Citește și:
- 18:02 - România începe 2026 cu excedent bugetar, după majorări de taxe și reduceri drastice de cheltuieli
- 17:05 - Ana Maria Păcuraru: „Evacuarea personalului ambasadei SUA din Israel”
- 16:34 - Democrații cer compensații după anularea tarifelor lui Donald Trump: până la 1.700 de dolari pentru fiecare familie
- 16:25 - Nicușor Dan atacă instituțiile statului și adversarii politici pentru a evita explicațiile cerute de AEP privind banii de campanie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











