Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au identificat și reținut ieri pentru 24 de ore, trei tineri în vârstă de 15 și 16 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și furt.
În fapt, în aceeași zi, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Teilor din municipiu, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, conducătorul auto plecând de la fața locului.
În urma activităților desfășurate, s-a stabilit că la data de 14 februarie, cei trei ar fi sustras un autoturism care se afla staționat pe o strada din municipiu, pe care l-ar fi condus fiecare, pe rând.
La data de 15 februarie, în timp ce la volanul autoturismului se afla tânărul de 15 ani, deplasându-se pe strada Teilor, acesta fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Ulterior evenimentului, cei trei s-au deplasat pe o altă stradă din municipiu, de unde au sustras o plăcuță cu numărul de înmatriculare de pe un alt autovehicul, pe care au montat-o pe autoturismul condus, iar mai apoi au abandonat autoturismul pe o stradă neamenajată.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Turda pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Cluj