UBB găzduiește al 4-lea Congres internațional de psihoterapie cognitivă și comportamentală

ubb
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 13-15 septembrie 2019, cel de-al patrulea Congres internațional de psihoterapie cognitivă și comportamentală.
Psihoterapiile cognitive/comportamentale (CBT) sunt standardul de aur (“golden standard”) în cercetarea și practica psihoterapiei la nivel internațional, iar Rational Emotive Behavior Psychotherapy (REBT) este abordarea fondatoare/de start a psihoterapiilor cognitiv-comportamentale (REBT/CBT). Milioane de oameni din întreaga lume și-au rezolvat probleme clinice și/sau s-au optimizat/dezvoltat personal ca urmare a CBT.După ce Școala clujeană de psihologie clinică și psihoterapie a organizat, în anul 2017, al 9-lea congres internațional de psihoterapii cognitive/comportamentale (CBT) al International Association for Cognitive Psychotherapy (http://www.iccp2017.org/), anul acesta este rândul celui de-al 4-lea congres internațional de REBT/CBT al Albert Ellis Institute, New York (http://www.rebt2019.org/rebt2019/index.php). Albert Ellis este considerat fondatorul REBT/CBT, unul, alături de Aaron. T Beck, dintre cei mai influenți psihologi/psihoterapeuți din istoria domeniului la nivel internațional (spre exemplu, între 1957-1982 a fost cel mai citat psiholog în revistele de specialitate, într-o analiză din 1982 depășindu-l ca influență în domeniu pe fondatorul psihanalizei, Sigmund Freud).Programul Congresului organizat, în perioada 13-15 septembrie 2019, la UBB este unul complex, combinând aspecte teoretice/de cercetare avansate, cu aspecte practice esențiale/eficiente și reunind participanți din câteva zeci de țări.„REBT este abordarea constitutivă a psihoterapiei cognitive și comportamentale/CBT, CBT fiind astăzi cea mai răspândită formă de psihoterapie validată științific la nivel internațional. Primul congres REBT a fost organizat de către Albert Ellis în New York (cu participarea lui Aaron T. Beck și Donald Meichenbaum - fondatorii altor abordări constitutive ale CBT), iar celelalte două congrese au fost organizate în SUA, la Keystone. Așadar, acesta este primul congres internațional al REBT pe care Albert Ellis Institute, New York, SUA a fost de acord să-l organizeze în afara SUA și mă bucură faptul că UBB este unul dintre organizatorii acestui congres, alături de Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România, în esență acest lucru fiind o confirmare a prestigiului internațional al Școlii clujene de psihologie clinică și psihoterapiei”, afirmă prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitae-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, președintele congresului.Programul detaliat al congresului, disponibil online accesând linkul http://rebt2019.org/rebt2019/files/REBT2019FinalProgram.pdf.
Citește și:
- 14:29 - Peste 60 de percheziții în București și în nouă județe într-un dosar de evaziune fiscală
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











