Ultimele înscrieri ale cineaștilor pentru Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de Conceptual Lab

bursa alex leo serban
Cineaștii care doresc să se înscrie pentru Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de către Conceptual Lab, mai au la dispoziție doar zece zile.Criticii de film, regizorii și scenariștii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în lucru până în data de 25 martie.Toți pretendenții trebuie să îndeplinească neaparat una dintre condiții: vârsta maximă de 35 de ani.Câștigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.Bursa „Alex. Leo Șerban” a ajuns la cea de-a cincea ediție. Inițiată în 2012, de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, aceasta reprezintă o sumă de 2.500 de euro, dedicată deopotrivă tinerilor regizori, scenariști, jurnaliști și critici de film.În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecția”, aflat acum în plin proces de producție.Conceptual Lab, care acordă bursa, este o platformă ce oferă și premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania
Citește și:
- 07:21 - România sub asediul iernii. Ce drumuri blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








