Urmărire cu foc de armă a unui şofer băut, la Cluj

politie
La data de 7 iulie 2019, în jurul orei 08:50, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Dej, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Potrivit oameilor legii, bărbatul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor, fiind urmărit de echipajele de poliţie până pe raza localităţii Apahida, unde a abandonat autoturismul încercând să fugă pe jos. Bărbatul a fost somat să se oprească, fiind executat și un foc de armă în plan vertical. Acesta a fost prins și imobilizat în scurt timp de către polițiști.În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit faptul că acesta avea o concentraţie alcoolică de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














