Urmărit de poliţişti pe străzile din Floreşti, reţinut, în cele din urmă, pentru că a condus sub influenţa alcoolului

politie
Un șofer de 51 de ani din Florești a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins băut la volan. Pentru a-l reţine poliţiştii au fost nevoiţi să îl urmărească pe străzile din localitate."La data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 21:20, în urma unei sesizări, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 51 de ani, din comuna Florești, județul Cluj. Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor, reușindu-se blocarea acestuia în trafic pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Florești, județul Cluj. Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de peste 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat", precizează reprezentanţii IPJ Cluj.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














