Vești despre Mircea Lucescu după cele două infarcturi suferite: este stabil și conștient, anunță medicii”

Mircea Lucescu
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu continuă să fie atent monitorizată, după ce antrenorul a suferit două infarcturi, chiar în ziua în care urma să fie externat din Spitalul Universitar din București.
În urma incidentului, acesta a fost transferat de urgență în secția de terapie intensivă, unde a primit îngrijiri de specialitate. Medicii au intervenit rapid, iar evoluția ulterioară a fost una favorabilă.
Potrivit declarațiilor făcute de directorul unității medicale, Prof. Dr. Cîrstoiu, în acest moment pacientul este stabil, conștient și cooperant, fiind sub tratament cardiologic atent supravegheat.
Reprezentanții spitalului au precizat că nu au apărut complicații suplimentare și că vor comunica public orice schimbare în evoluția stării de sănătate.
Situația rămâne una delicată, însă medicii transmit că, în prezent, parametrii sunt ținuți sub control. „Revenind la comunicatul inițial al SUUB, precizăm că în momentul actual pacientul este supus tratamentului cardiologic de specialitate, fără a interveni elemente noi de patologie.
Pacientul este stabil, conștient și cooperant cu personalul medical. Precizăm că vom interveni public dacă apar elemente noi în evoluție”, a transmis Prof. Dr. Cîrstoiu, directorul Spitalului Unviersitar.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











