Economie· 2 min citire

Proiect de 45 de milioane de euro derulat de UBB Cluj şi Primăria Cluj-Napoca

11 aug. 2020, 08:04
Actualizat: 11 aug. 2020, 08:04
Proiect de 45 de milioane de euro derulat de UBB Cluj şi Primăria Cluj-Napoca

Proiect de 45 de milioane de euro derulat de UBB Cluj şi Primăria Cluj-Napoca

Articol scris de A L

UBB trasează avantajul competitiv paneuropean al Clujului

Proiectul „SMART InfoBioNano4Health&Innovation” propus de UBB în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, planificat cu un buget de 45 milioane EURO, a ocupat primul loc în competiția pentru definirea specializării inteligente RIS3 în regiunea Nord-Vest. Scopul competiției a fost acela de a identifica specializarea inteligentă şi de a o sprijini pentru a fi implementată cu succes în perioada 2021-2027.

Într-o lume tot mai globalizată și/sau interacționistă, România are nevoie de avantaje competitive (poli de excelență/competitivitate) pentru a evita situația în care devine o “colonie” științifică, tehnologică și culturală. Pentru a-și dezvolta competitivitatea la nivel internațional, România trebuie să-și creeze structuri academice-magnet de prestigiu, cu vizibilitate și impact internațional deja confirmate, conectate puternic cu mediul socio-economic național și internațional.

UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, iar clasamentele internaționale ale universităților o arată ca fiind unul dintre cei mai performanți contributori la cunoaștere din Europa Centrală și de Est. Cu acest profil, UBB a fost invitată și acceptată în GUILD, organizația europeană a unora dintre cele mai relevante universități europene world-class (research-intensive).

Pornind de la aceste nevoi și de la aceste premise, UBB va dezvolta o structură academică magnet - Plaforma UBB STEM+: InfoBioNano4Health -, în logica specializării inteligente, care să funcționeze ca o platformă cu posibilitatea de extindere în logica rețelelor (networks) în Cluj-Napoca, Transilvania, România și chiar la nivelul Uniunii Europene (UE).

Platforma va fi integrată bidirecțional cu mediul socio-economic clujean, constituind un pol de competitivitate paneuropean, cu impact benefic la nivel local, regional, național și internațional. InfoBioNano4Health reprezintă domeniile în care UBB are avantaje competitive, confirmate prin poziționări foarte bune în rankingurile internaționale.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Economie