Politica· 1 min citire

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi depusă azi și votată marțea viitoare - SURSE

28 apr. 2026, 11:52
Actualizat: 28 apr. 2026, 11:52
Parlamentul României

Parlamentul României

Articol scris de Realitatea de Cluj
Sursă: realitatea.net

PSD și AUR depun astăzi moțiunea de cenzură comună care ar urma să ducă la căderea Guvernului. Documentul a adunat deja peste 233 de semnături, numărul minim necesar, iar votul care poate duce la căderea Guvernului ar putea avea loc marțea viitoare, pe 5 mai, potrivit Realitatea Plus.

PSD și AUR au reușit să adune încă de luni seară peste 233 de semnături necesare pentru moțiunea de cenzură, iar după ora 12:00 ar urma să fie depusă, după o ultimă verificare a semnăturilor. Potrivit Realitatea Plus, inițatorii demersului vor colecta în continuare semnături, pentru a demonstra că există o opoziție puternică față de șeful Guvernului.

Cei de la SOS România nu au semnat moțiunea, la fel și Dorin Petrea și Ștefan Borțun, de la Grupul PACE, parlamentarul independent Raisa Enachi, foștii deptutați POT și senatorul POT Gheorghe Vela, alături de Dorin Petrea, potrivit Realitatea Plus.

Liderul AUR George Simion a explicat că asta este singura soluție prin care Executivul să fie dat jos și pentru a se ajunge la alegeri anticipate. Mai mult, liderul suveraniștilor a anunțat că următorul pas va fi suspendarea lui Nicușor Dan. 

Dacă moțiunea de cenzură va trece de votul Parlamentului, Ilie Bolojan a anunțat că președintele va relua negocierile pentru formarea unui nou Cabinet, dar a exclus categoric reluarea unei guvernări alături de PSD.

Pe de altă parte, PNL nu exclude nici varianta trecerii în opoziție.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Politica