Un bărbat de 31 de ani din municipiul Dej, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat un scandal la domiciliu și a agresat polițiștii interveniți la fața locului.
Mama bărbatului a sunat la 112 pentru a anunța că acesta se manifesta violent.
Ajunși la locuință, polițiștii din Dej au constatat că bărbatul era sub influența alcoolului și avea un comportament agresiv. În timpul intervenției, acesta a devenit recalcitrant, a adresat injurii și amenințări echipajului, motiv pentru care oamenii legii au decis să îl imobilizeze și să îl încătușeze, potrivit zcj.ro.
Pe drumul spre autospecială, bărbatul a continuat să fie violent, lovind un polițist cu capul în zona feței și pe un altul cu piciorul. Ulterior, el a fost dus la sediul poliției și internat nevoluntar într-o unitate medicală de specialitate. Cercetările continuă pentru infracțiunea de ultraj.