ATENȚIONARE METEO: VÂNT PUTERNIC ȘI POLEI ÎN CEA MAI MARE PARTE A ȚĂRII

ATENȚIONARE METEO: VÂNT PUTERNIC ȘI POLEI ÎN CEA MAI MARE PARTE A ȚĂRII
Meteorologii au emis avertizări de vreme severă, valabile până miercuri dimineață, ora 06:00
Meteorologii au emis avertizări de vreme severă, valabile până miercuri dimineață, ora 06:00. În cea mai mare parte a țării se vor semnala vânt puternic și polei. Pentru zona montană înaltă, a fost emis un cod portocaliu de viscol. Rafalele de vânt vor atinge viteze de până la 120 km/h.
COD GALBEN 17 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, local polei
Zone afectate: zona de munte
În intervalul menționat, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60…80 km/h. Local vor fi precipitații slabe mixte ce vor favoriza depuneri de polei.
COD PORTOCALIU 17 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 20
Zone afectate și fenomene vizate: viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali
În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90...120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității.
COD GALBEN 17 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei, vestul și sudul Olteniei și sudul Munteniei și al Transilvaniei
În intervalul menționat în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei, vestul și sudul Olteniei și sudul Munteniei și al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50...55 km/h.
Notă: temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, dar pe suprafețe și cu viteze mai mici (rafale de 40...45 km/h).
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:07 - Cutremur vineri, într-o zonă neobișnuită din România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
- 16:01 - Criminalul Emil Gânj ar fi fost surprins într-o gospodărie din Mureș: „Era la toaletă”
- 15:57 - Sorin Grindeanu anunță că PSD este gata să preia guvernarea: „Eu am făcut apel să dăm un vot rațional, nu unul emoțional”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











