Actualitate· 1 min citire

Bărbat reținut după ce a fost prins beat la volan! Acesta nu deține permis

Bărbat reţinut după ce a fost prins beat la volan! Acesta nu deţine permis

Bărbat reţinut după ce a fost prins beat la volan! Acesta nu deţine permis

Scris de A L Publicat: 8 sept. 2020, 14:00

Acesta nu deține permis

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiul Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 47 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cel în cauză, la data de 7 septembrie, în jurul orei 18.00 a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Mehedinți, din municipiu.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul de 47 de ani nu deținea permis de conducere, iar testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 1.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate