Bărbat reținut pentru că a furat o mașină dintr-o benzinărie din Cluj

politie politisti cluj 2019
În data de 23 aprilie 2019, în jurul orei 17:40, polițiștii clujeni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a furat un autoturism din incinta unei benzinării de pe varianta ocolitoare a comunei Apahida, profitând de neatenția proprietarului.Imediat după sesizare, autovehiculul a fost dat în urmărire tuturor echipajelor de poliție aflate în teren, iar la circa 10 minute polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier l-au interceptat în trafic, fiind oprit pe Bulevardul Muncii. Astfel, autovehiculul a fost blocat în trafic, iar conducătorul auto identificat. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Maramureș. Autovehiculul, în valoare de circa 7.000 de euro, a fost recuperat și predat proprietarului, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














