Coreea de Nord abandonează oficial ideea reunificării cu Sudul

Kim Jong Un
Coreea de Nord a eliminat din Constituție orice referire la reunificarea cu Coreea de Sud, marcând o schimbare majoră de poziție și o atitudine mult mai ostilă față de Seul.
Potrivit unui document consultat de AFP, clauza care prevedea că statul nord-coreean „se luptă pentru realizarea unificării patriei mamă” nu mai apare în noua versiune a Constituției. Documentul a fost făcut public de Ministerul Unificării din Coreea de Sud.
Noua Constituție, adoptată în martie, introduce și o formulare explicită privind delimitarea teritorială. Textul menționează că teritoriul țării include zonele de la granița cu China și Rusia, dar și „cea a Republicii Coreea în sud”, folosind denumirea oficială a Coreei de Sud.
De asemenea, documentul subliniază că statul nord-coreean „nu tolerează în niciun caz cea mai mică atingere adusă teritoriului său”.
Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, a calificat încă din martie Coreea de Sud drept „statul duşman cel mai ostil”, semnalând direcția dură pe care o urmează regimul în relația cu vecinul din sud.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:47 - Lamine Yamal ratează startul Cupei Mondiale. Incertitudine majoră pentru naționala Spaniei după accidentarea suferită în Aprilie
- 18:18 - Victorie majoră pentru Shakira în Spania: scutită de acuzațiile de fraudă fiscală și despăgubită cu peste 60 milioane de euro
- 17:32 - Militari răniți grav la Botoșani după o explozie. Autoritățile îi transferă în străinătate pentru tratament
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














