"Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre", la Teatrul Național din Cluj

IMG_20190309_202653
Duminică, 10 martie, pe scena Naționalului clujean, pasionații de teatru vor putea viziona piesa lui Matei Vișniec "Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre".Piesa a fost scrisă de Matei Vișniec la ȋnceputul anului 2009, ȋn Franţa, la cererea actorului și regizorului Mustapha Aouar, director al companiei Gare Au Théâtre din Ivry-sur-Seine, cu ocazia centenarului naşterii lui Eugène Ionesco.Eroul piesei, poetul Sergiu Penegaru încearcă să-şi păstreze valorile literare. El scrie și traduce în plină dictatură comunistă, având privilegiul câtorva conversaţii cu eroina lui Ionesco, Cântăreața cheală. Cei doi discută - în libertate, dar mai ales în închisoarea unde ajunge să fie încarcerat eroul - despre literatură, despre farmecul Micului Paris, lăsând impresia unei perechi aflate la prima întâlnire. La următoarele întâlniri, gesturile ei devin mai intime, iar în cele din urmă nu-și mai poate stăpâni lacrimile văzând cât de des este pomenită ea, „un personaj care nici măcar nu există". Ideea evocării acestui personaj i-a fost dată scriitorului de o amintire a eseistului şi istoricului literar Nicolae Balotă, care a povestit cum în anii '50, pe când se afla la Jilava împreună cu Constantin Noica, a râs cu mare poftă când Nicolae Steinhardt, aflat în aceeași celulă, le-a povestit piesa absurdă a lui Ionescu. Dar nu doar Cântăreața cheală bântuie prin celula Poetului ci și alte celebrități: însuși Eugen Ionescu, contele de Lautreamont, André Breton, Albert Camus. Apar și doi rinoceri, chiar în momentul în care „orologiul bate de cinci ori", ora servirii celebrului ceai englezesc.Regia şi decorul: Răzvan Mureșan costume: Ilona Lorincz asistent de scenografie: Radu Lărgeanu maestru de lumini: Jenel MoldovanDistribuţia: Poetul: Matei Rotaru Redactorul Șef, Judecătorul: Cristian Grosu Miți: Alexandra Tarce Directorul închisorii: Adrian Cucu Fostul magistrat: Cătălin Codreanu Fostul ministru, Secretarul Comisiei ideologice pentru literatură: Miron Maxim Filozoful: Petre Băcioiu Vera: Diana Buluga Soțul Verei: Silvius Iorga Cântăreața cheală: Patricia Bradregia tehnică: Răzvan Pojonie operatori lumini: Alexandru Corpodean, Ionuț Maier sonorizare: Vlad Negrea
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News










