Procurorii au mai arătat că nu au fost respectate normele de distanțare fizică, însă această situație nu a fost urmată de răspândirea infecției
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au clasat dosarul "Sparanghel" în care s-a cercetat nerespectarea măsurilor de siguranță în cazul celor aproape 2.000 de persoane care plecat la muncă în străinătate de pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu", pe motiv că "fapta nu există".
Potrivit realitatea.net, ca urmare a acordării permisiunii pentru efectuarea curselor charter pentru transportul muncitorilor sezonieri în parcarea aeroportului s-au prezentat 1.962 de persoane ce intenționau să ajungă cu 12 curse neregulate cu destinația Berlin, Dusseldorf și Bade-Baden, însă niciuna nu s-a îmbolnăvit și nici nu a fost carantinată.
"Având în vedere că în urma probelor administrate s-a constatat că persoanele care s-au aflat în incinta Aeroportului Internațional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca la data de 09.04.2020, nu au încălcat măsurile de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, în cauză este împiedicată punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C. pen. deoarece fapta sesizată nu există", precizează sursa citată.
Procurorii au mai arătat că nu au fost respectate normele de distanțare fizică, însă această situație nu a fost urmată de răspândirea infecției.
"Din probele administrate mai rezultă că, la data de 09.04.2020, în incinta Aeroportului Internațional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca nu au fost respectate măsurile de distanțare fizică prevăzute de art. 3 alin 1. C.pen. din Ordonanța militară nr. 1/2020 și de art. 7 alin 1 din Ordonanța militară nr. 3/2020, însă încălcarea acestor măsuri nu a avut ca urmare răspândirea infecției cu noul coronavirus. În condițiile în care nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea noului coronavirus nu a avut ca urmare răspândirea acestei boli, în cauză este împiedicată punerea în mișcare a acțiunii penale și pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin 2 C. pen., fiind incidente prevederile art 16 alin. 1 lit.b C.pr.pen., întrucât fapta nu întrunește elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni, nefiind astfel prevăzută de legea penală", au precizat procurorii.
Sursa: Realitatea din Justitie