MINISTRUL EDUCAŢIEI SCHIMBĂ PROGRAMUL „SĂPTĂMÂNA ALTFEL” DIN 2025: TEME OBLIGATORII DESPRE DROGURI ŞI VIOLENŢĂ

MINISTRUL EDUCAŢIEI SCHIMBĂ PROGRAMUL „SĂPTĂMÂNA ALTFEL” DIN 2025: TEME OBLIGATORII DESPRE DROGURI ŞI VIOLENŢĂ
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat joi seară că programul „Săptămâna Altfel” din învăţământul preuniversitar va suferi modificări importante începând cu anul şcolar 2025-2026.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat joi seară că programul „Săptămâna Altfel” din învăţământul preuniversitar va suferi modificări importante începând cu anul şcolar 2025-2026.
Astfel, două teme devin obligatorii în cadrul acestui program: una despre consumul de droguri şi alte substanţe interzise şi alta despre formele de violenţă întâlnite în şcoli.
Ministrul a subliniat că abordarea violenţei nu se va limita la agresiunile dintre elevi, ci va include şi cazurile în care cadrele didactice sunt victime. „Când spun violenţă nu mă refer doar la violenţă asupra elevilor, mă refer şi la violenţa care apare asupra profesorilor, fiindcă şi profesorii pot să fie subiect de bullying sau de violenţă”, a declarat acesta.
Fiecare unitate de învăţământ va primi ghiduri şi instrucţiuni clare privind desfăşurarea acestor activităţi. Documentele vor include recomandări despre cum să fie abordate cele două teme şi ce specialişti pot fi implicaţi în discuţiile cu elevii.
Iniţiativa vine în contextul creşterii îngrijorătoare a cazurilor de consum de droguri în rândul tinerilor, dar şi a incidentelor violente raportate în şcoli, inclusiv faţă de cadrele didactice.
Daniel David a transmis aceste decizii într-un raport săptămânal publicat pe reţelele de socializare, precizând că măsurile sunt menite să transforme „Săptămâna Altfel” într-un moment real de educaţie preventivă şi conştientizare.
Noile prevederi vor intra în vigoare odată cu începerea anului şcolar 2025-2026 şi vor fi aplicate în toate şcolile din România.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News










