Numărul turiștilor care vin în Cluj a ajuns la 168.100 în primele luni ale anului
În perioada ianuarie-aprilie 2018, un număr de 168.100 de turiști au ajuns în județul Cluj, la nivel național înregistrându-se o creștere cu 5,7% comparativ cu perioada similară a anului 2017.
Municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova sunt „campioane” la turiști, spune datele publicate marți de către Institutul Național de Statistică. Astfel, numărul total de sosiri a crescut cu 5,7% față de anul trecut.
Județul Cluj a înregistrat în această perioadă 168.100. În 2017, de-a lungul întregului an, 470.727 de persoane au vizitat orașul Cluj, cu 100.000 mai mulți decât în 2016, și 150.000 mai mulți decât în 2015.
"Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.01.-30.04.2018, 77,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9%, ponderi similare cu cele din perioada 1.01.-30.04.2017. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,1% din total turişti străini), iar din aceştia 83,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Israel (73.200), Germania (72.500), Italia (69.100), Franţa (42.800) şi Regatul Unit (39.000)", precizează INS.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














