Pagubă pentru un tânăr din Maramureş! Un prieten din Apahida i-a furat maşina şi i-a distrus-o într-un accident

Pagubă pentru un tânăr din Maramureş! Un prieten din Apahida i-a furat maşina şi i-a distrus-o într-un accident
A lovit o altă maşină şi s-a oprit în gardul unei case
Azi noapte, în jurul orei 00.15, Secția 2 Poliție Rurală Apahida a fost sesizată de către un tânăr de 24 de ani, din județul Maramureș, despre faptul i-ar fi fost sustras autoturismul de către un alt tânăr în vârstă de 22 de ani, care se afla în vizită la el, în localitatea Apahida.
Din cercetările derulate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla în vizită la persoana vătămată, tânărul de 22 de ani, din comuna Apahida, ar fi sustras cheile autoturismului din apartament, ulterior s-a deplasat cu acesta prin localitatea Sânnicoara, unde ar fi acroșat un alt autoturism care circula regulamentar și ar fi avariat gardul unui imobil, loc în care a abandonat autoturismul.
În urma activităților investigativ-operative, tânărul a fost depistat la scurt timp de polițiști, fiind condus, în baza mandatului de aducere, la sediul secției de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Din verificări a rezultat că acesta nu este posesorul unui permis de conducere. Totodată, tânărul a refuzat testarea cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, cât și recoltarea mostrelor biologice.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











