Pakistanez depistat cu şedere ilegală în Cluj! Acesta nu va mai putea intra în România timp de doi ani
Polițiștii de imigrări din Cluj, în urma unei acțiuni întreprinse, au depistat un cetățean străin, cu ședere ilegală.
A fost emisă o decizie de returnare prin care străinul este obligat să părăsească teritoriul României, iar pe numele său a fost instituit consemn de nepermitere a intrării în ţară pe o perioadă de 2 ani. A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, la data de 15 iunie, un control cu forţe proprii în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat un bărbat de 29 de ani, din Pakistan, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României.Urmare a celor constatate, străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei și, totodată, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, conform O.U.G. nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.
De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele cetățeanului străin, va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 2 ani.Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














