Percheziții în Cluj și Sibiu la domiciliul a 16 persoane racordate ilegal la reţeaua de gaze

Percheziții în Cluj și Sibiu la domiciliul a 16 persoane racordate ilegal la reţeaua de gaze
Pagubă de 100.000 de euro
Astăzi, 26 ianuarie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, infracțiune prevăzută și pedepsită de Legea nr. 123/2012.
În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.
Activitatea infracțională s-ar fi derulat începând din anul 2018 și până în prezent.
În fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate.
În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu și Agnita, din județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei.
De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism.
În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliției municipiului Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











