Peste 100 de percheziții în 35 de județe, într-un dosar de contrabandă cu arme

Peste 100 de percheziții în 35 de județe, într-un dosar de contrabandă cu arme
Persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării
Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - I.G.P.R., pun în executare 100 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.
Din cercetări a reieșit că persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege.
Activitățile sunt realizate în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News










