RISC ÎNSEMNAT DE AVALANŞĂ, ÎN MAI MULTE ZONE MONTANE DIN ŢARĂ
RISC ÎNSEMNAT DE AVALANŞĂ, ÎN MAI MULTE ZONE MONTANE DIN ŢARĂ
Între zonele vizate se numără Munţii Bucegi, Făgăraş şi Ceahlău
Riscul de avalanşă în Bucegi şi Parâng este însemnat, de gradul 3 din 5, la altitudini de peste 1800 m şi amplificat la trecerea schiorilor sau turiştilor, prin ruperea plăcilor de vânt sau dislocarea stratului puţin rezistent din partea superioară a zăpezii.
La altitudini de sub 1800 m stratul de zăpadă are dimensiuni mai reduse, riscul declanşării unor avalanşe mici şi izolat medii fiind moderat (2) şi prezent mai ales la suprasarcini, dar izolat şi în mod spontan pe fondul vremii mai calde.
În masivul Făgăraş stratul de zăpadă are dimensiuni mai reduse, dar în zona crestelor se întâlnesc unele depozite mai importante şi plăci de vânt formate în perioada precedentă şi încă instabile. Astfel, riscul declanşării avalanşelor este moderat (2) şi va apărea la trecerea schiorilor sau turiştilor, prin ruperea unor plăci de vânt sau pe alocuri prin dislocarea stratului cu rezistenţă moderată din partea superioară a zăpezii, acolo unde sunt create acumulări mai importante, în special la peste 1800 m.
Izolat pot apărea curgeri sau declanşări spontane de avalanşe, de dimensiuni mici şi izolat medii, pe fondul vremii mai calde.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














