Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj, dotat cu microscop operator

microscop
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj are, începând din data de 23 aprilie, un nou aparat medical ultramodern. Acest microscop operator ultramodern este destinat microchirurgiei reconstructive și are o valoare de circa 2.200.000 de lei, finanțarea fiind asigurată prin programul destinat dezvoltării infrastructurii locale.Reprezentanții spitalului precizează că folosirea în actul operator a microscopului de înaltă performanță și a unor tehnologii avansate cum este, spre exemplu, fluorescența vasculară, inclusă în performanțele tehnice ale aparatului, asigură un standard înalt de realizare a obiectivului terapeutic în condiții de calitate și siguranță atât pentru pacient cât și pentru personalul medical.„În contextul în care 2019 este un an al investițiilor în sănătate, utilitatea acestui echipament ultraperformant este mai mult decât evidentă”, a afirmat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj.. Acesta a mai precizat că multiple cazuri ale secției chirurgicale a Spitalului de Recuperare sunt centrate pe microchirurgia reconstructivă, respectiv pe transfer de țesut, nervi și vase sanguine, context în care specialiștii plasticieni aveau nevoie de un asemenea microscop pentru a trata leziunile complexe.Noul aparat reprezintă, de fapt, un sistem robotizat de vizualizare în chirurgie, cu multiple aplicații în neurochirurgie și chirurgie spinală, dar și în ortopedie, ORL și chirurgia plastică.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

