Actualitate· 1 min citire

UN CLUJEAN URMĂRIT NAȚIONAL A FOST PRINS DE POLIȚIȘTI LA HUNEDOARA

28 oct. 2025, 07:27
Actualizat: 28 oct. 2025, 07:27
UN CLUJEAN URMĂRIT NAȚIONAL A FOST PRINS DE POLIȚIȘTI LA HUNEDOARA

UN CLUJEAN URMĂRIT NAȚIONAL A FOST PRINS DE POLIȚIȘTI LA HUNEDOARA

Articol scris de Realitatea de Cluj

Clujeanul fusese condamnat la închisoare cu executare.

Un bărbat din Cluj-Napoca, ce se afla în urmărire națională pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, a fost identificat de polițiștii din municipiul Hunedoara.

Oamenii legii l-au prins după ce ar fi sustras mai multe produse de pe raftul unui magazin din localitate.

“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 26 octombrie 2025, în jurul orei 16:05, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse de pe raftul unui magazin din localitate. În urma intervenției, aceștia au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 58 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Prejudiciul a fost recuperat integral, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că bărbatul în cauză era urmărit național, întrucât pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în luna iulie a.c. de Judecătoria Bistrița, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, acesta având de executat o pedeapsa de 5 ani și 9 luni, în regim de detenție”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News