VIDEO: Accident cumplit în Florești! O femeie a murit

VIDEO: Accident cumplit în Florești! O femeie a murit
Un accident grav, în care au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un autobuz
Un accident grav, în care au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un autobuz, s-a petrecut luni dimineața, pe DN1 E60, în afara comunei Florești. O femeie a decedat, iar alta este grav rănită și a fost transportată la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, echipajul de la Punctul de Lucru Florești cu o autospecială și o ambulanță SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca și o ambulanță SMURD de la Garda Gilău au intervenit în urmă cu puține momente la un grav accident rutier petrecut în comuna Florești.
În accident au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și parțial un autobuz al Companiei de Transport Public.
"Într-unul dintre autoturisme se aflau încarcerate două femei de aproximativ 50 de ani, astfel că pompierii au desfășurat imediat operațiunile de descarcerare.
În cazul uneia dintre acestea s-au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate medicii au constatat decesul victimei. Cealaltă femeie a fost transportată la spital. Ulterior a fost transportat la spital și un bărbat de aproximativ 45 de ani.
Referitor la pasagerii din autobuz, niciunul nu a necesitat îngrijiri medicale", a transmis ISU Cluj.
Polițiștii au fost prezenți la locul accidentului.
"Conform primelor cercetări a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 55 de ani, care conducea autoturismul înspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară.
În urma impactului, autoutilitara ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, aflat pe sensul ei de mers, iar autoturismul condus de femeie a acroșat un autobuz care circula înspre Cluj-Napoca.
Din nefericire, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul femeii.
Totodată, în urma evenimentului au rezultat două victime, transportate la spital petru mai multe investigații de specialitate.
Testările alcoolscopice a celorlalți conducători auto implicați în accidet au indicat rezultate negative", a transmis ISU Cluj.
În acest moment, traficul este blocat pe ambele sensuri și a fost redirecționat prin localitatea Luna,
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











