VREMEA 10 DECEMBRIE. PLOI, LAPOVIȚĂ ȘI NINSOARE

VREMEA 10 DECEMBRIE. PLOI, LAPOVIȚĂ ȘI NINSOARE
Cer închis, dar temperaturi peste normalul perioadei
Astăzi, vremea va fi în general închisă, dar valorile termice se vor situa în general peste mediile multianuale specifice datei.
Se vor semnala precipitatii slabe sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare, în Maramures, jumatatea de nord a Crisanei, nordul Transilvaniei si al Moldovei si ploaie în Dobrogea, sudul Moldovei si local în Muntenia. La munte pe alocuri vor fi precipitatii mixte în prima parte a intervalului, apoi vor predomina ninsorile.
Izolat, în sud-est, cantitatile de apa vor depasi 10...20 l/mp. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 si 10 grade. Pe arii restranse, în special în vest, în sud si in depresiuni, dimineaţa, se va semnala ceata.
În București, vremea va fi în general închisa si trecator va ploua slab. Vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 7 grade.
La munte, valorile termice se vor situa în general peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros, iar în nordul Carpatilor Occidentali si Orientali vor fi precipitatii mixte. Vântul va sufla slab si moderat.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:07 - Cutremur vineri, într-o zonă neobișnuită din România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
- 16:01 - Criminalul Emil Gânj ar fi fost surprins într-o gospodărie din Mureș: „Era la toaletă”
- 15:57 - Sorin Grindeanu anunță că PSD este gata să preia guvernarea: „Eu am făcut apel să dăm un vot rațional, nu unul emoțional”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











