Vremea 18 aprilie - Ploi abundente în toată țara - Regiunile unde vor fi ninsori și lapoviță

Vremea 18 aprilie - Ploi abundente în toată țara - Regiunile unde vor fi ninsori și lapoviță
Vremea este instabilă marți, a treia zi de Paște. Meteorologii au anunțat și regiunile în care va fi lapoviță și ninsoare.
Vremea este instabilă marți, a treia zi de Paște. Meteorologii au anunțat și regiunile în care va fi lapoviță și ninsoare.
Astăzi vremea va fi în general închisă, iar în sud-vestul și centrul țării ploile vor avea şi caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, unde cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea continuă să fie închisă în toate regiunile țării. Maximele se vor situa în jurul valorilor de 15-17 grade Celsius, iar minimele vor fi peste mediile climatologice specifice datei și se vor situa între 5 și 7 grade Celsius.
Ploile vor avea caracter de aversă, izolat vor fi însoţite de descărcări electrice, iar mai ales în Muntenia şi Dobrogea în a doua parte a intervalului se vor acumula cantităţi de apă, local de peste 15…25 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificări la munte şi în sudul teritoriului, iar temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 19 grade.
În București cerul va avea înnorări, și va ploua slab de la primele ore ale zilei şi din nou spre seară, când vor fi mai ales averse şi posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, iar temperatura maximă uşor sub cea normală, se va situa în jurul valorii de 15 grade.
La munte va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ieri. Ceața își va face simțită prezența în această zi.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











