A fost demarată licitația pentru construirea unicului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei

A fost demarată licitația pentru construirea unicului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei
Centrul Integrat de Transplant de la Cluj este inclus la finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat în cadrul conferinței de presă susținute marți, 17 mai, faptul că forul administrativ clujean va demara în cursul acestei luni licitația ce vizează construirea viitorului Centru Integrat de Transplant de la Cluj. Acest pas extrem de important survine finalizării demersurilor preliminare și obținerii documentațiilor aferente.
Pentru început, costurile construcției propriu-zise a singurului Centru Integrat de Transplant din țară și din Europa de sud-est vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Județean, urmând ca acesta să solicite ulterior decontarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a cheltuielilor realizate.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am ajuns într-o etapă extrem de importantă în cadrul acestei investiții prin care vom poziționa Clujul pe harta extrem de puținelor centre de transplant multiorgan din Europa. Suntem pe punctul de a lansa licitația de execuție a lucrărilor, obiectivul nostru fiind acela de a începe operațiunile de construire chiar din cursul acestui an, astfel încât Centrul Integrat de Transplant să devină realitate cât mai curând.”
Cu o valoare estimată la 200 de milioane de euro, Centrul Integrat de Transplant de la Cluj este inclus la finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR.
Edificiul medical de importanță deosebită pentru județul Cluj și pentru întreaga țară va fi unul ultramodern și eficient, care va respecta standardele NZEB Near Zero Energy Building – o clădire cu performanță energetică foarte ridicată, al cărei consum de energie va fi aproape egal cu zero. În cadrul acestuia vor fi efectuate patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal, acesta urmând a fi un Centru al excelenței atât în ceea ce privește chirurgia și transplantul de organe cât și în ceea ce privește cercetarea avansată în domeniu.
Centrul Integrat de Transplant va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, va avea 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








