Petrecere cu 200 de oameni la Cluj, întreruptă de polițiști

Petrecere cu 200 de oameni la Cluj, întreruptă de polițiști
polițiștii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfășoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca.
În incinta complexului, polițiștii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente.
Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul si stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt intezise.
Polițiștii se află la datorie și vor interveni în toate situațiile în care legea este încălcată.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News









