Piață volantă dedicată Zilelor Recoltei, în weekend, la Cluj-Napoca

Piață volantă dedicată Zilelor Recoltei, în weekend, la Cluj-Napoca
Vor participa doar aproximativ 100 de producători locali
Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează între 24 și 26 septembrie o piață volantă dedicată Zilelor Recoltei. Manifestarea, derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj, se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor ,,Horia Demian” din Cluj-Napoca, cu un program zilnic cuprins între orele 9.00 și 20.00.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm să putem organiza și în acest an Zilele Recoltei. Toți cei implicați, de la administrație la instituțiile care au grijă să fie respectate regulile impuse de pandemie, au colaborat foarte bine și eficient astfel încât producătorii să își poată prezenta fructele, legumele sau conservele, iar clujenii să aibă ocazia de a achiziționa rapid toate cele necesare pentru iarnă.”
La ediția din acest an a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca vor participa doar aproximativ 100 de producători locali, care vor aduce la târg fructe și legume de sezon, conserve, dar și obiecte de artizanat. Astfel, gospodinele vor avea ocazia să achiziționeze direct de la producători întreaga gamă de produse necesare preparării murăturilor sau zacuștilor, precum și fructe pentru a fi sigure că dulcețurile și compoturile nu vor lipsi din cămară. Gurmanzii vor putea alege între turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă, brânzeturi și produse din carne preparate ca la mama acasă.
În conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în incinta târgului va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








