TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI | START LA BRAȘOV, PE 12 SEPTEMBRIE

TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI | START LA BRAȘOV, PE 12 SEPTEMBRIE
Program și traseu Turul României 2025
După spectacolul din Oltenia și Argeș, caravana Micii Bucle va ajunge în inima Transilvaniei pentru o cursă plină de adrenalină și performanță, transmit organizatorii într-un comunicat.
De la ora 09:45, Brașovul dă startul oficial al etapei a treia din Turul României. Pentru prima dată după 2019, Turul României revine la Brașov, readucând atmosfera marilor competiții internaționale pe străzile orașului.
Etapa a treia are o lungime de 180 km și va purta cicliștii pe un traseu spectaculos: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău, cu porțiuni care vor testa rezistența și strategia celor peste 150 de sportivi profesioniști din întreaga lume, alături de cele mai bune echipe din România.
Brașovenii vor avea șansa să-i vadă îndeaproape pe unii dintre cei mai buni cicliști internaționali și să simtă emoția startului acestei competiții renumite.
Pe 12 septembrie, brașovenii sunt invitați în centrul vechi și pe traseul de start pentru a-i încuraja pe cei mai buni cicliști ai lumii!
Program și traseu Turul României 2025:
● 9 septembrie – Prezentarea echipelor - Craiova
● 10 septembrie - Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km
● 11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 172 km
● 12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km
● 13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km
● 14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 95 km
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














