Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe DN1 E60 în afara localității Huedin.
O șoferiță în vârstă de 28 de ani, care se deplasa dinspre Huedin spre Oradea, din cauza neatenției a pătruns pe acostamentul acoperit cu nisip și pietriș, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Trei persoane au fost rănite în urma accidentului: șoferița și doi copii în vârstă de doi ani și, respectiv, un an jumătate. Viața acestora nu este pusă în pericol.
Traficul se desfășoară în condiții normale.