Actualitate· 2 min citire

Mama din Dej care și-a lăsat copilul de 9 ani să moară mâncat de viermi a fost condamnată la 18 ani de închisoare

Mama din Dej care şi-a lăsat copilul de 9 ani să moară mâncat de viermi a fost condamnată la 18 ani de închisoare

Mama din Dej care şi-a lăsat copilul de 9 ani să moară mâncat de viermi a fost condamnată la 18 ani de închisoare

Scris de A L Publicat: 30 iul. 2021, 16:17

Aceasta nu și-a recunoscut niciun moment faptele

Femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară zăcând săptămâni întregi într-un pat, printre viermi și muște, în propriile fecale a fost condamnată la închisoare.

La un an de la moartea băiatului, femeia a fost judecată în prima instanță, fiind acuzată de rele tratamente aplicate minorului sub  forma OMORULUI CALIFICAT, dar și pentru violență în familie, scrie dejeanul.ro.

Aceasta nu și-a recunoscut niciun moment faptele, astfel că astăzi a fost condamnată la 18 ani și 2 luni de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi, pentru o perioadă de 5 ani.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată.

Totul s-a întâmplat în același apartament în care locuia atât bunica băiatului cât și concubinul mamei, dar niciunul dintre ei nu au fost impresionați de faptul că micuțul se stinge tot mai mult de la o zi la alta. Din acest motiv, ambii sunt cercetați pentru rele tratamente aplicate minorului.

Bărbatul este în arest preventiv, săvârșind între timp și o altă fapta, iar bunica băiatului este cercetată sub control judiciar, urmând să aibă termen de judecată în 9 august.

Vă reamintim, în luna iulie 2020, un băiat de 9 ani a fost găsit de autorități într-o stare extrem de gravă, într-un apartament din Dej.

Zone ale corpului erau intrate în putrefacție din cauza rănilor netratate. De asemenea, trupul minorului era acoperit de viermi și muște. 

foto: dejeanul.ro


Sursa: Realitatea de Cluj

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate