Județul Cluj este în pericol să își piardă porcii, după ce DSVSA Sălaj s-a debarasat de un porc mistreț infectat cu pestă porcină, transportându-l la Dej.

Pe 26 iulie, Fondul de Vânătoare Panic – Asociația Vânătorilor Meseș a raportat că au vânat un pui de mistreț în vârstă de trei luni, pentru că animalul era vizibil slăbit și rămânea în urma turmei, scrie Ziar de Cluj.

Imediat după, cei de la DSVSA Sălaj au fost anunțați și au dispus ambalarea cadavrului și transportarea acestuia în laboratorul instituției, de unde s-au recoltat probe pentru a vedea dacă este infectat cu Pesta Porcină Africană. Probele recoltate au fost trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (LSVSA) din Satu Mare, iar cadavrul porcului mistreț a început „o călătorie prin țară”, scrie sursa citată.

Cei din conducerea DSVSA Sălaj, pe 27 iulie, au dispus trimiterea cadavrului la Protan SA din Dej, singura firmă ce se ocupă cu eliminarea deșeurilor animale și incinerarea alimentelor necomestibile. Fără a lua în considerare riscul ca porcul mistreț să fie infectat (deoarece nu aveau rezultatele analizelor), ei de la DSVSA Sălaj au depozitat cadavrul împreună cu cele ale câinilor, porcilor domestici și câteva capete de ovine.

Potrivit Ziar de Cluj, ca urmare a „călătoriei” puiului de mistreț infectat cu Pestă Porcină Africană, de la Sălaj la Dej, Protan SA Dej a fost închisă.

După cum relata doctorul Nicolae Lapoș, de la DSVSA Sălaj, procedurile legale în acest caz nu au fost respectate. Deși cadavrul mistrețului trebuia să fie incinerat, până la rezultatele analizelor, leșul de porc a fost transportat la un laborator din Zalău. Probele analizelor au fost trimise la un laborator din Satu Mare, analize ce au confirmat prezența Pestei Porcine. Între timp, cadavrul a fost plimbat până la firma Protan SA Dej.

Proba a fost pozitivă. Deci era categoric interzisă deplasarea sau transportarea cadavrului la o unitate ca Protan Dej. Ori aici, exact așa s-a făcut. Mai mult, porcul a plecat de la Dej la Protan Codlea (n.red județul Brașov la 350 de kilometri de Cluj)”, explică dr. Nicolae Lapoș.

DSVSA Cluj a dispus începerea unei anchete interne pentru a constata care au fost consecințele incompetenței de la Sălaj.

A fost declanșată ancheta epidemiologică: s-au stabilit primele măsuri de profilaxie generală, urmare a verificărilor efectuate în unitate. Pe principiul trasabilității s-a identificat containerul și recipientul în care este depozitat porcul mistreț respectiv. Unitatea a fost plasată sub restricții sanitar-veterinare”, a declarat Ioan Oleleu, directorul DSVSA Cluj.

Articolul precedentClujenii îşi pot înscrie câinii la primul concurs de căutat trufe în ring
Articolul următorCFR Cluj rămâne fără un portar înaintea turului cu Dudelange