Agent de pază rănit după ce a prins un bărbat care a furat dintr-un magazin

Agent de pază rănit după ce a prins un bărbat care a furat dintr-un magazin
Agentul de paza a fost trântit la pământ
La data de 6 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul de Investigații Criminale au reținut un bărbat de 38 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt.
Prezentat instanței, față de acesta a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În fapt, la data de 24 octombrie, cel în cauză ar fi sustras din interiorul unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca, o unealtă electrică (autofiletantă) în valoare de circa 600 de lei.
Ulterior, la data de 31 octombrie, în jurul orei 12.40, acesta s-ar fi întors în magazinul respectiv, de unde ar fi încercat să sustragă același tip de produs, dar și alte accesorii, toate în valoare de aproximativ 1.000 de lei, însă la ieșirea din societatea comercială, ar fi fost oprit de agenții de pază.
La acel moment, ar fi încercat să se sustragă, abandonând produsele, iar pentru a-și asigura scăparea, bărbatul i-ar fi provocat căderea la sol unui agent de securitate, rezultând rănirea acestuia.
În urma verificărilor demarate, polițiștii l-au identificat pe acesta, iar la data de 6 decembrie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Huedin, bărbatul a fost depistat, fiind dispusă reținerea lui pentru 24 de ore.
Ulterior, a fost arestat la domiciliu.
În cauză sunt continuate cercetările de către polițiști, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











