Ana Ularu, Radu Iacoban, Luminița Bucur și Eugen Gyemant printre invitații de la Comedy Cluj #9

Comedy Cluj FB Event Cover Teatru Operele prescurtate ale lui William Shakespeare
Unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru ale lui Radu Iacoban, Constelații, ajunge pe 20 octombrie la Cluj-Napoca, la cea de-a noua ediție Comedy Cluj. Spectacolul promite să fie o provocare continuă pentru spectatori, dar și o partitură excelentă pentru cei doi actori: Ana Ularu și Radu Iacoban.
Ana Ularu
este una dintre cele mai apreciate actrițe din România și o prezență din ce în ce mai în frecventă în producții cinematografice internaționale, cel mai recent rol al său fiind alături de actorul american, Keanu Reeves, în filmul „Siberia”. Actrița va fi prezentă la Comedy Cluj, unde, împreună cu
Radu Iacoban
, va juca în spectacolul
Constelații
după Nick Payne, care aduce în atenția publicului clujean viața unui cuplu în toate variantele lui de eroare. Radu Iacoban s-a făcut remarcat ca actor, regizor și dramaturg, fiind în același timp și regizorul spectacolului Constelații, care va avea loc pe
20 octombrie, de la ora 19:00, la Cinema Dacia.
Spectacolul este o producție a Teatrului ACT ce împlinește 20 de ani de la înființarea sa de către actorul român Marcel Iureș.Tot în materie de teatru opțiunile sunt diverse și implică atât spectacole ale unor instituții precum
Teatrul Național Cluj
cu spectacolul
Cutia Pandorei
de Katalin Thuróczy, regia Andrei Măjeri, cu Miriam Cuibus și Cătălin Codreanu,
Teatrul de Păpuși „Puck”
cu spectacolul
Punguța cu doi bani
regia Decebal Marin, cât și producții independente: spectacolul
Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare
după Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Ionuț Grama.
Eugen Gyemant
s-a născut în Cluj-Napoca, a studiat la UNATC București și a regizat multe spectacole extraordinare și premiate printre care
Varșovia-ghid turistic
(
Teatru Evreiesc de Stat
) cu Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Rudi Rosenfeld, Natalie Ester și Viorica Bantaș,
Omul pernă
(
Teatru Act
) cu Ionuț Grama, Lucian Iftime, Dan Rădulescu, Cătălin Babliuc / Andrei Seușan și Teodora Iancu sau
Nunta perfectă
(
Teatrul Elisabeta
) cu Adela Popescu, Laura Cosoi, Alina Chivulescu, Cătălina Grama, Adina Galupa și Dan Rădulescu.
Luminița Bucur
este cunoscută mai ales după personajul
Nevasta lui Brânzoi
din serialul Las Fierbinți (PRO TV) A început să facă parte din acest proiect în 2012, în sezonul 5 și continuă până în prezent. În toată această perioadă a avut diferite colaborări, printre care serialul Clanul sprânceană (2009), emisiunea La mustață de pe TVR2 (2009-2011) și diferite scurt metraje studențești. Luminița joacă în
Terapie în trei
regia Radu Gabriel, alături de Maria Radu și Oleg Apostol.Tot în materie de teatru, clujenii pot viziona și producția companiei independente
Create. Act. Enjoy
din Cluj-Napoca
Eat me
dramaturgia Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, cu Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diță. Secțiunea dedicată teatrului este completată cu spectacole de improvizație susținute de
IMPROVertiții
și
Just Push Play
.Comedy Cluj are loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca și propune publicului să experimenteze începând cu spectacole de teatru, stand-up și impro, până la filme de comedie, dar și alte extensii ale acestui gen, toate pentru a privi dintr-o altă perspectivă comedia. Programul festivalului este disponibil pe www.comedycluj.ro, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și în locațiile partenere, Iulius Mall și Cinema Florin Piersic.[gallery ids="42644,42645,42646"]
Citește și:
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
- 16:01 - Trump atacă din nou Curtea Supremă și amenință cu măsuri dure împotriva partenerilor externi
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 15:01 - Tensiuni comerciale între UE și SUA: eurodeputații vor să blocheze temporar acordul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News



_fa0439aeae.webp)





_799d38831a.webp)
