Casele viitorului - prezentate la Cluj! Acestea pot fi vizitate gratuit
Clujenii au ocazia să viziteze și să descopere săptămâna aceasta la Cluj două case pasive, construcții care au cel mai ridicat nivel de confort al mediului locuit și un consum de energie extrem de scăzut.
Aceste case conțin trei dintre elementele arhitecturii viitorului: oferă un nivel crescut de confort ambiental, au o eficiență energetică ridicată și folosesc materiale care protejează mediul înconjurător.Două dintre casele pasive din Cluj-Napoca vor fi deschise specialiștilor din arhitectură și publicului larg în perioada
9-11 noiembrie
, la Zilele Deschise ale Caselor Pasive. În cadrul celor trei zile, de vineri și până duminică vor avea loc tururi ghidate, prezentări și discuții despre casele pasive. Cei care doresc să-și construiască o casă pasivă sau să-și reabiliteze locuința după aceste principii vor afla cum pot face acest lucru, ce materiale sunt folosite și care sunt avantajele locuirii într-un astfel de spațiu.Evenimentul este unul afiliat internațional, organizat de Passivhaus Institut din Darmstadt, Germania, sub numele de International Passive House Open Days. La Cluj, Zilele Deschise ale Caselor Pasive sunt organizate de EvoHouse, ONG și centru de excelență pentru clădirile viitorului care a construit, printre altele, în România prima casă pasivă certificată internațional.Casele pasive au cea mai ridicată performanță energetică demonstrabilă prin măsurători și testată de peste 25 de ani, consumul de energie este mai scăzut cu
75 până la 90%
față de o construcție obișnuită, iar cei care locuiesc în aceste case au parte de aer proaspăt permanent, temperatură și umiditate constante în orice parte a locuinței în orice anotimp, fără praf și fără noxe.
Cum poți vizita casele viitorului
Două dintre casele pasive, EvoHouse Luminii și EvoHouse Coste, vor fi deschise pentru specialiști și publicul larg de vineri și până duminică în cadrul unor tururi ghidate și prezentări la care oricine poate participa în mod gratuit. E nevoie doar de
înscriere online
pentru că locurile sunt limitate: https://goo.gl/forms/534rzqEW7nrAyMy63.În cadrul evenimentului participanții sunt invitați să viziteze aceste case pasive, să le descopere beneficiile și să afle ce înseamnă casa pasivă, încălzită de soare și crescută în natură.La tururi și la prezentări sunt așteptați toți cei care vor să afle detalii despre casa pasivă, sunt preocupați de sănătatea lor și a familiei lor și doresc să cunoască cele mai noi tendințe din domeniul arhitecturii viitorului.De asemenea, evenimentul e adresat celor care vor să afle cum pot să-și reducă cu până la 75-90% consumul de energie și să crească la maxim confortul locuinței, dar și celor care se gândesc să-și construiască propria casă ori să-și renoveze apartamentul ori casa și ar vrea să folosească o soluție cât mai eficientă energetic cu putință.
Programul Zilelor Deschise ale Caselor Pasive
Vineri, 9 noiembrie e Ziua Profesioniștilor în arhitectură și construcții. Vor avea loc tururi ghidate și prezentări pentru arhitecți, ingineri, specialiști în construcții, cadre didactice, studenți la Arhitectură și Inginerie.Sâmbătă și duminică (10-11 noiembrie) sunt Zilele Deschise pentru Public la EvoHouse Luminii și EvoHouse Coste și au loc opt tururi ghidate pentru publicul larg.Înscrierile la tururi se fac online prin completarea formularului disponibil aici: https://goo.gl/forms/534rzqEW7nrAyMy63.În cadrul celor trei zile vor fi vizitate casele EvoHouse Luminii (strada Luminii nr 4, Cluj-Napoca) și EvoHouse Coste (Colonia Sopor nr 32G, Cluj-Napoca). Ordinul Arhitecților din România - Filiala Transilvania este partener media al evenimentului.
Despre EvoHouse
EvoHouse este un ONG și centru de excelență pentru clădirile viitorului. În cadrul Zilelor Deschise ale Caselor Pasive, EvoHouse își inaugurează spațiul de lucru, de informare și de interacțiune cu publicul și cu specialiștii. EvoSpace e un concept 3 în 1: showroom - loc în care sunt prezentate produsele folosite în construcția caselor pasive, birou de lucru și centru de informare non-formală - pentru profesioniști și pentru persoane interesate să afle informații despre casele viitorului.EvoHouse proiectează și implementează proiecte demonstrative eco-pasive. Până acum a construit șase case pasive aflate în diferite faze de execuție: unele certificate, altele în curs de certificare. 4 dintre ele sunt în județul Cluj (Chinteni și Cluj-Napoca), iar două - în județul Mureș (Ernei și Corunca).
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


