Cercetătorii USAMV Cluj-Napoca au dezvoltat o aplicație mobilă pentru detectarea căpușelor

vectexcel
Cercetătorii USAMV Cluj-Napoca au dezvoltat o aplicație mobilă gratuită pentru afișarea interactivă a distribuției geografice și a riscului reprezentat de căpușe și alte insecte hematofage.Totodată, utilizatorii sunt informați asupra riscului reprezentat de bolile transmise de astfel de insecte.Aplicația permite vizualizarea hărților reale de distribuție atât individual, pentru o specie, sau comparativ, pentru două sau mai multe specii. O altă secțiune a aplicației include calcularea probabilității prezenței în zona de localizare a utilizatorului (pe baza coordonatelor GPS generate de dispozitivul mobil) a celei mai importante specii de căpușă vector din România, Ixodes ricinus. Această specie este responsabilă printre altele de transmiterea borreliozei Lyme, a encefalitei de căpușă, dar și a altor boli vectoriale atât la om, cât și la animale.VectExcel a fost realizată în cadrul proiectului „Platformă One Health multidisciplinară de excelență pentru studiul bolilor vectoriale neglijate și emergente”, finanțat de UEFISCDI şi este disponibilă gratuit atât pe sistemele Android, cât și iOS, precum și în format web, la adresa http://ce-ne-inteapa.ro.Aplicația include mai multe secțiuni, unele informative, altele interactive. Astfel, utilizatorii pot vizualiza în mod interactiv toate datele de distribuție geografică ale tuturor celor 32 de specii de căpușe din România, precum și ale 58 de specii de țânțari și opt de flebotomi.
„Aplicația încurajează cetățenii să se implice activ în cercetare, promovând conceptul de „citizen science„, pentru prima oară în țara noastră în domeniul bolilor vectoriale. Astfel, oricine dorește poate să trimită echipei noastre imagini sau specimene, contribuind astfel de lărgirea datelor de distribuție a artropodelor vector”, precizează profesorul Andrei D. Mihalca, specialistul din cadrul Disciplinei de Parazitologie și Boli parazitare a USAMV Cluj-Napoca.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














